PNL Satu Mare pare să fi ajuns la momentul final al fuziuni, moment în care noul PNL, cum îl numește toată lumea renunță la formula de conducere cu doi copreședinți, câte unul din partea fiecărui partid care a format PNL, respctiv vechiul PNL și PDL .
PNL Satu Mare are de astăzi, 11 iulie, un președinte unic, în persoana lui Ioan Rus ( foto dreapta), vicepreședinte de Consiliu Județean. Decizia pare să se fi luat la nivel central, cei de la Satu Mare neavând prea multe de spus în ceea ce privelte alegerea președintelui.
Ca urmare a acestei decizii a conducerii centrale a partidului, deputata de Oaș, Andreea Paul, a renunțat la toate funcțiile politice pe care le deține în PNL, continuând să fie un simplu membru de partid. Aceasta a făcut anunțul public pe o rețea de socializare.
Pentru funcția de președinte unic al PNL Satu Mare au fost în cărți trei persoane, respectiv Ioan Rus, cel care a și câștigat, Andreea Paul și Romeo Nicoară.
