Mimosa Pudica, planta „rușinoasă”. Ce se întâmplă când o atingi VIDEO

Mimosa Pudica, planta „rușinoasă”. Ce se întâmplă când o atingi   VIDEO

Mimosa Pudica este o plantă diferită de cele pe care lumea le-a cunoscut până acum. Florile de apartament reprezintă pentru cei care le cresc un mod de petrecere a timpului şi de relaxare, aceştia îngrijindu-le într-un mod special, nu de puţine ori curăţând fiecare frunză cu bere neagră.

Acest lucru nu este posibil şi cu Mimosa Pudica, o plantă specială şi ruşinoasă. Planta are nişte receptori în frunze, care fac ca frunzele să se închidă atunci când sunt atinse. Pur şi simplu, acestea parcă se ofilesc instantaneu când sunt atinse şi îşi reduc din volum, astfel încât să nu mai fie deloc atrăgătoare.

Adrian Danciu, pasionat de plante, creşte o astfel de floare, despre care spune că este pe cât de specială pe atât de uşor de întreţinut. Acesta este din localitatea sătmăreană Pișcolt și are o colecție impresionantă de plante, cele mai multe dintre ele carnivore, dar și alte plante speciale, precum Mimosa Pudica.

„Când îi atingi frunzele, acestea se închid. E un fel de sistem de protecţie. Nu stau mult timp închise, după 10 -15 secunde frunzele se deschid înapoi. Este o plantă fără pretenţii care se înmulţeşte repede”, afirmă Adrian.

Planta este uşor de achiziţionat, dar cu toate acestea ea nu este prea des întâlnită în casele oamenilor, fiind prezentă cu preponderenţă în serele pasionaţilor de flori.

Distribuie: