Orașul Ardud intră din nou în sărbătoare în această lună, la doar trei săptămâni de la încheierea Festivalului Medieval. Conducerea orașului a pregătit pentru locuitorii din Ardud dar și pentru ceidin restul județului, două zile de sărbătoare în 14 și 15 August.
În data de 14 august va avea loc Festivalul Folcloric „Cetatea Codrului”, care a ajuns la a patra ediție în acest an. Mai multe trupe de dansuri populare și interpreți renumiți vor urca pe scena amplasată la baza cetății, pentru a încânta publicul.
În data de 15 august va avea loc Ziua Cetății Ardud 2016, un eveniment prin care se dorește continuarea bucuriei dinainte cu o zi și o petrecere mare în aer liber, cu concerte, distracție și multă bună dispoziție. Nume importante ale muzicii de la nivel național vor ajunge la Ardud cu această ocazie, printre cei mai rnumiți fiind Puya, Semnal M și Vescan.
