Simona Pop va primi luni titlul de „Cetățean de Onoare”

Simona Pop va primi luni titlul de „Cetățean de Onoare”

Sătmăreanca Simona Pop, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Rio cu echipa de scrimă a României s-a întors astăzi în Satu Mare și conform proiectului de hotărâre al Consiliului Local Satu Mare, aceasta va fi premiată de municipalitatea sătmăreană. La gară, sătmăreanca a fost așteptată de prieteni și de familie, care au dorit să o felicite încă o dată pentru performanța istorică pe care a reușit-o.

Simona Pop va fi declarată „Cetățean de Onoare” a municipiului Satu Mare luni, 29 august în cadrul unei ceremonii care va avea loc în sala de scrimă „Alexandru Csipler”, de la ora 12. Simona Pop este a treia sătmăreancă din istorie care reușește să obțină o medalie olimpică, o performanță extraordinară.

Distribuie: