De câte ori nu i-ai invidiat pe americani când îi vedea în diferite reclame cum mănâncă cu poftă burgeri generoși cu mult sos și cu o chiftea de carne extraordinar de apetisantă? De câte ori nu i-ai invidiat pe cei din București, Timișoara sau Cluj că au diferite locații „Burger House” unde au parte de burgeri cum vezi doar în reclame?
Ei bine, acum nu mai trebuie să invidiezi pe nimeni pentru că așteptarea s-a terminat. Noki Food îți oferă cei mai apetisanți burgeri, așa cum până acum ai putut doar să îi visezi până acum. Și nu sunt orice burgeri, sunt burgeri care te învață să mănânci sănătos, pentru că toate ingredientele din burgerii care vor fi pregătiți de cei de la Noki Food vor fi din ingrediente naturale, sănătoare.
Noki Food va pune la dispoziția sătmărenilor nu mai puțin de 15 sortimente de burgeri, fie ei cu carne de porc, vită, pui, pește sau burger pentru vegetarieni. Aceștia vor fi serviți cu o porție de 200 g cartofi prăjiți. De asemenea suplimentar se pot comanda inele de ceapă, sosuri, bacon sau brânză, astfel încât burgerul poate fi personalizat după gustul fiecăruia.
Tot ce trebuie știut e că poți avea acest burger direct la tine acasă sau la birou. Noki Food este specializat exclusiv pe livrările la domiciliu. Burgerul va ajunge acolo unde dorești tu, cald și apetisant, gata să fie savurat. Tot ce trebuie să faci este să suni la numărul 0729 804000 sau să intri pe site-ul www.nokifood.ro
