Schimbări majore anul viitor în circulația de la Burdea și din împrejurimi

Schimbări majore anul viitor în circulația de la Burdea și din împrejurimi

Anul 2017 se anunță unul plin de schimbări în ceea ce privește traficul din Satu Mare. Ca primă măsură se promite asfaltarea unor străzi și plombarea gropilor, după ce primăria a reușit să încheie un contract cu o firmă din acest segment, după mai bine de un an și jumătate în care firmele au blocat lucrările de infrastructură din cauza unui proces în instanță.

Cea mai mare schimbare în traficul sătmărean va fi însă în ceea ce privește circulația în zona Burdea. Primăria intenționează ca la coborârea de pe pod să se creeze două noi benzi suplimentare. Acestea vor fir ealizate prin mutarea trotuarului până aproape gardul cimitirului, astfel încât pe spațiul astfel câștigat să se câștige două benzi de circulație. Ar urma ca la coborârea de pe pod sătmărenii să aibă două benzi disponibile spre drumul Careiului, două spre Octavian Goga și una spre Cloșca.

De asemenea schimbări vor urma să aibă loc și pe partea opusă, acolo unde se va crea o alveolă specială pentru autobuze, ca acestea să nu mai ocupe o bandă de mers atunci când opresc în stație, ceea ce până acum bloca de multe ori circulația. Astfel, banda din dreapte pe Octavian Goga care urcă pe pod se dorește să devină o bandă cu verde continuu, cu excepția celor 23 de secunde când au pietonii verde la semafor.

Tot pe octavian Goga se va lărgi drumul, demers care se continuă de pe vremea mandatului primarului Dorel Coica. În acest sens există toate avizele necesare. Benzile nu vor fi la fel de late ca cele existente, dar vor fi suficiente trecerii mașinilor una pe lângă cealaltă, astfel încât să se poată intra pe două benzi simulta din intersecția Burdea către Cartierul Soarelui. De asemenea se ia în calcul semaforizarea trecerii de pietoni de la Biserica din Soarelui.

Distribuie: