Senatorul sătmărean Gabriel Leș e viitorul Ministru al Apărării

Senatorul sătmărean Gabriel Leș e viitorul Ministru al Apărării

Partidul Social Democrat împreună cu cei de la ALDE au făcut publică lista viitorului Guvern Grindeanu,care va fi investit în funcție miercuri.

Portofoliul Ministerului Apărării i-a fost oferit sătmăreanului Gabriel Leș, ales senator pentru prima dată în iarna lui 2016. Acesta a mai ocupat în vechiul Guvern funcția de secretar de stat în același minister. Gabriel Leș a mai ocupat funcția de director APIA și viceprimar al municipiului Satu Mare, dar și subprefect, iar până la vârsta de 40 de ani a acumulat suficientă experiență profesională și politică pentru a putea conduce un Guvern.

Acesta este specializat la nicel de licență în economie și a absolvit și un masterat în „Managementul financiar contabil şi juridic al firmei”. De asemenea a absolvit cursul de înalt funcționar public și are o specializare în „Securitate și bună guvernare”, absolvit în 2016 la Colegiul Național de Apărare.

Distribuie: