În mediul online din Satu Mare a fost deja creat un eveniment care invită lumea la noi proteste de stradă împotriva actualului Guvern.
La fel ca protestele de până acum din ultimele două săptămâni, protestul va avea loc de la ora 17, locul de întâlnire fiind Piaţa 25 Octombrie, respectiv Pasajul Corneliu Coposu. Oamenii sunt aşteptaţi să îşi manifeste nemulţumirea faţă de Guvern şi de modul în care acesta a acţionat pentru a vota ordonanţele de urgenţă cu privire la modificarea codului penal şi al legii graţierii.
La ultimul protest, cel de miercuri seara, peste 500 de sătmăreni au ieşit în stradă şi au protestat în mod paşnic, mărşăluid din centru la sediul PSD şi mai apoi la Tribunal,protestul finalizându-se în jurul orei 21, în faţa Palatului Administrativ.
