Vrei să fii surprins plăcut și să ai o experiență culinară? Comandă de la Noki Food

Vrei să fii surprins plăcut și să ai o experiență culinară? Comandă de la Noki Food

Noki Food, firma de catering care pregătește cei mai buni burgeri din Satu Mare este la dispoziția sătmărenilor ori de câte ori pofta de un burger sau foamne îi izbește.

De mai bine de două luni de zile cei de la Noki Food răspuns zilnic la sute de telefoane din partea sătmărenilor, care nu se mai satură de burgerii pe care îi prepară. Mulți dintre clienții lor au făcut un obicei din a comanda la muncă un prânz de la Nokii Food. Nu lipsesc nici acei clienți fideli care au gustat deja din toți burgerii comercializați, inclusiv cei cu pește sau de post.

Pentru a răspunde unui număr cât mai mare de clienți, Noki Food a diversificat meniul, iar acum pe lângă burgeri se poate comanda și o porție de aripioare. Și aici, ca și la burgeri, gama este foarte vastă, de la aripioare în sos de chilli și miere la cele în sos de cola, muștar sau usturoi, pentru toate gusturile sătmărenilor.

Și dacă până acum ai fost obișnuit că un burger îți ține de foame, dar nu pentru mult timp, ia-ți gândul de la așa ceva. La Noki Food găsești un burger GIGANT, care uimește și cel mai mare devorator de burgeri. Cântărește peste 500 de grame și poate satisface și cel mai mari carnivori existenți, conținând peste 450 de grame de carne de vită.

Totul se poate comanda simplu și rapid, de pe site-ul celor de la Noki Food, prin click aici și apoi un simplu telefon de comandă.

Distribuie: