Clubul Rotaract Satu Mare organizează cea de-a doua ediție a evenimentului „Rotaract pentru artă”, de această dată sub egida „Artă Live”. Evenimentul va avea loc vineri, 17 februarie, de la ora 18 la Filarmonica Dinu Lipatti.
Evenimentul are în centrul lui ideea de a promova tineri artiști sătmăreni și de a strânge fonduri pentru copiii talentați care nu au posibilități financiare să exceleze în domeniul artelor, deși atunci când se exprimă prin artă uimesc pe toată lumea. Timp de trei ore, sătmărenii care vor trece pragul filarmonicii vor avea ocazia să ia parte la mai multe forme de artă, exprimate live.
Punctul central al evenimentului vor fi cei doi caricaturiști care vor realizat, în creion, portrete hazlii pentru doritori. În același timp, într-o altă parte a încăperii câțiva tineri pictori sătmăreni vor picta folosind vopsea lavabilă produsă la Satu Mare, operele lor putând fi achiziționate direct la eveniment. Muzica unui cvartet al Filarmonicii Dinu Lipatti va da o notă de eleganță serii, iar fotografiile la minut, hazlii, vor reprezenta o amintire de neuitat pentru participanți.
Toate fondurile care vor fi strânse în cadrul evenimentului, prin vânzarea caricaturilor, a picturilor și a pozelor vor fi folosite pentru a susține o tânără artistă de la Liceul de Artă, de clasa a XII-a, extrem de talentată la grafică. Aceasta are o stare precară de sănătate și o situație financiară care nu îi permite să se exprime tocmai atât de des și amplu cât și-ar dori.
Intrarea le eveniment este liberă.
Citește și:
http://obiectiv-sm.ro/2016/12/06/povestea-emotionanta-a-satmareanului-care-conduce-cel-mai-mare-brand-de-caricaturi-din-romania-a-inceput-afacerea-cu-30-de-lei-in-buzunar/
