Accident cu patru persoane implicate, la ieșire din Odoreu. Două dintre ele sunt copii

Accident cu patru persoane implicate, la ieșire din Odoreu. Două dintre ele sunt copii

Un accident de circulație destul de grav s-a petrecut vineri în jurul orei 11:30 la ieșirea din comuna Odoreu. Este vorba de un autoturism Logan care a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț.

La momentul producerii accidentului în automobil se aflau patru persoane, doi adulți și doi copii. Aceștia au fost scoși de trecători din autovehicul, astfel încât nu a mai fost nevoie de autospecialele de descarcerare solicitate la fața locului. Cei de la ISU au mai intervenit și cu două autospeciale SMURD pentru acordarea primului ajutor.

Vom reveni cu detalii

Distribuie: