Pe când toată lumea exalta de fericire că nu mai există piedici pentru emiterea ordinului de începere a lucrările pentru centura municipiului Satu Mare și că treaba poate merge strună până la realizarea mult așteptatei investiții, constructorul trage un semnal de alarmă: nu are pământ.
Pentru a realiza fundamentul șoselei, în multe locuri terenul actual trebuie înălțat cu un strat considerabil de pământ. Acesta se poate obține doar prin excavarea unor parcele și mutarea terenului respectiv pe traseul viitoarei centuri, acolo unde este nevoie de el. Din nefericire pentru constructori, în Satu Mare nu se găsesc prea mulți proprietari de teren interesați să renunțe la terenul pe care îl au pentru a-l oferi constructorilor pentru excavări.
Practica este una uzuală și poate fi observată în diferite zone, în preajma centurilor de ocolire sau a autostrăzilor, chiar și pe lângă lucrările de la viitoarea secțiune autostradă care va trece prin județul Alba, unde există lacuri create artificial ca urmare a excavărilor care au avut loc pentru a scoate pământ pentru ridicarea nivelului autostrăzii.
Se pare că singura rezolvare a aceste probleme sunt excavările, pentru care constructorul și autoritățile trebuie să își dea mâna pentru a găsi o soluție viabilă, astfel încât să nu întârzie lucrările.
