Polițiștii sătmăreni au protestat față de nivelul de salarizare :” Vrem salarizare, nu discriminare”

Polițiștii sătmăreni au protestat față de nivelul de salarizare :” Vrem salarizare, nu discriminare”

Aproximativ 30 de polițiști din tot județul s-au prezentat marți dimineața la protestul organizat de sindicatul EUROPOL, în fața Inspectoratului Județean de Poliție. Cei prezenți au susținut că sunt discriminați de ultimele acțiuni ale guvernului, de creștere a salariilor, angajații M.A.I nefind cuprinși.

Oamenii au agățat sub geamul inspectorului șef un banner pe care scria „Noi M.A.I contăm?”, continuând prin diferite scandări prin care și-au exprimat nemulțumirea, coordonați de Văsuț Felix, liderul sindical EUROPOL.

IMG_7255

„Potrivit hotărârii de Guvern numărul 1 din 2017 salariu minim brut în plată,pe țară, a fost stabilit,începând cu 1 februarie, la 1450 de lei. Noi suntem în prezent plătiți la salariul minim pe economie din decembrie 2009. Au trecut 8 ani de zile, salariile noastre s-au mărit cu 55 lei. Ministerul și Ministerul Muncii refuză să ne aplice în mod corect această legislație.”, afirmă Văsuț Felix, liderul de sindicat.

Polițiștii se uită și în curtea colegilor lor bugetari, dând exemplu medicilor și profesorilor, care au primit suplimentări salariale, ei rămânând ultima categorie de bugetari cărora nu le-a crescut salariul. Acesta este un motiv suplimentar care i-a scos pe polițiști în stradă. Numărul lor nu a fost prea mare,motivat de faptul că sindicatul EUROPOL este un sindicat nou și de faptul că polițiștii aflați în timpul programului de muncă nu pot protesta.

IMG_7250

„La nivel local avem 240 de membrii de sindicat. Având în vedere specificul muncii în timpul serviciului nu se poate protesta. Toți colegii carevin astăzi, vin din timpul liber. La nivel național, o parte din colegii noștri protestează pașnic, prin aplicarea avertismentului ca sancțiune principală. Am înțeles că același lucru se întâmplă și la Satu Mare”, mai afirmă liderul de sindicat.

IMG_7251

Oamenii au protestat cu portavoce, fluiere și vuvuzele, ținând la geamuri copiii de la Școala „Grigore Moisil”, care se află la doar câțiva metri de noul sediu al inspectoratului de poliție. În tot acest timp, colegii lor de minister, jandarmii, îi supravegheau pe polițiști, pentru a se asigura că protestul rămâne unul pașnic.

Distribuie: