Corul Medieșana a făcut senzație în Parlament. Aleșii țării au rămas impresionați -FOTO

Corul Medieșana a făcut senzație în Parlament. Aleșii țării au rămas impresionați -FOTO

Satu Mare este un județ cu tradiție în muzica corală, corurile pe care le-a avut de-a lungul timpului fiind extrem de apreciate la nivel național și internațional, cu diverse ocazii. Familia Petrovici a fost cea care s-a ocupat îndeaproape de acest aspect în ultimii zeci de ani, fie că a fost vorba de corul de fete Adagio, corul bisericesc pe care l-au condus sau corul Medieșana.

Acesta din urmă a fost prezent astăzi, 8 Mai,la Parlament, cu o reprezentație care a impresionat. Fără a pregăti evenimentul dinainte și a aduce public pentru a-i asculta, ce de la corul Medieșana,alături de primarul Radu Iancu, au dat o reprezentație pe holurile Parlamentului, spre deliciul celor care aveau drum prin zonă, care au fost prea impresionați pentru a nu se opri.

Tot micul spectacol a durat aproximativ 20 de minute, după care au urmat ropotele de aplauze și aprecierile. Deputatul PSD Satu Mare, Ioana Bran a fost cea care mai apoi le-a răspuns colegilor la întrebări cu privire la cor, aceștia fiind extrem de interesați de muzicanții sătmăreni, chiar și în ideea ca aceștia să dea reprezentații cu diverse ocazii în diverse localități din țară.

18360981_1529045347156759_2040731717_n 18360856_1529045343823426_408294755_n
Distribuie: