Sătmărenii și-au comemorat cele 56 de victime ale inundațiilor la monumentul din cartierul 14 Mai

Sătmărenii și-au comemorat cele 56 de victime ale inundațiilor la monumentul din cartierul 14 Mai

14 mai este o zi tristă pentru municipiul Satu Mare, ziua care va rămâne în istorie ca o zi nefastă. 56 de oameni și-au pierdut viețile atunci și alte câteva mii au pierdut tot ce au strâns în decursul vieții lor. 3900 de case și peste zeci de mii de hectare de teren au fost distruse. În memoria celor pieriți atunci s-a ridicat în cartierul 14 Mai, cel mai afectat de inundațiile din 1970 un monument, la care, și în acest an, s-a ținut o scurtă comemorare șis-au depus jerbe de flori.

„În actualul cartier care numele zilei marii tragidii apele au atins cota de 2 metri. Circulația rutieră și feroviară a fost întreruptă,astfel că orașul Satu Mare a fost izolat complet de restul țării. Privind retrospectiv în trecut, putem afirmă cu certitudine că inundațiile din luna mai 1970 reprezintă cea mai mare calamitate naturală abătută asupra orașului Satu Mare și a împrejurimilor sala. Scrierile vechi amintesc și de inundații petrecute în secolele XVII și XIX, însă nici una nu a atins cote ca și celedin 1970 iar numprul victimelor și a pagubelor materiale au fost mai scăzute.”, a afirmat primarul Kereskenyi Gabor, de altfel singurul care a luat cuvântul în cadrul manifestării.

Evenimentul a fost unul scurt, marcat printr-un paus și câteva rugăciuni în lmba maghiară, după care instituțiile publice și partidele au depus jerbe de flori. Publicul a fost prezent în număr destul de mare, ca de obicei la acest eveniment, mulți dintre cei prezenți trăind pe viu această calamitate naturală.

„Eu eram elevă în clasa a X-a, la internat. Eram izolate atunci de ape, nu am putut să ieșim din internt. Țin minte că ne-au adus apă și pâine cu elicopterul și ni le-au lăsat pe acoperișul internatului. Nu știa nimeni de acasă de noi ce am pățit sau ce facem, nu aveam cum să luăm legătura. Vreo 3 sau 4 zile zile am stat doar închise în internat, pentru că pe străzi apa măsura peste un metru și jumătate”, a declarat pentru ObiectivSm o doamnă din public.

IMG_9106 IMG_9112 IMG_9114 IMG_9117 IMG_9118 IMG_9121
Distribuie: