Un moment de o violență greu de înțeles și rar întâlnită, cel puțin în spațiul public, a avut loc sâmbătă, în parcarea supermarketului Auchan. Un bărbat de aproximativ 40 de ani a agresat o femeie și pe iubitul ei, după ce tot el greșise inițial.
Conform celor scrie pe Facebook de reprezentanții Famous Cafe din incinta Auchan, bărbatul a parcat mașina în așa manieră încât a blocat ieșirea din parcare a doi tineri. Când aceștia i-au atras atenția, bărbatul a devenit violent, agresându-o fizic pe femeie.
„Iti meriti publicitatea draga domnule peste 40 ani din masina rosie cu nr.SM 12 SRN! Pe langa faptul ca ai parcat ca boul in grajd , si ai blocat pe acesti 2 tineri , parcati regulamentar, ai avut curajul sa-i agresezi si pe sofer si sa o lovesti pe fata cu pumnul in fata si sa-i dai un cap in gura .”, scrie Alina Maria Fușle pe Facebook.
Mai grav este că personalul firmei de pază a privit indiferent totul, fără să intervină pentru a stopa agresiunea și a-l imobiliza pe bărbat, fiind impasibili la scenele văzute.
