Un accident de circulție mortal a avut loc duminica, in jurul orei 17:20 la iesirea din orașul Negrești Oaș, sensul de mers spre Orașul Nou. În urma acestuia o tânără și-a pierdut viața.
Două motociclete se aflau în deplasare spre Orașul Nou,iar în timpul unei depășiri, cea de-a doua motocicletă a alunecat într-o curbă și a ajuns în decor. O tânără, care se afla pe locul din spate al celei de-a doua motociclete, și-a pierdut viața.
În acest moment la fața locului se află organele de ordine și un echipaj de prim ajutor, care acordă îngrijiri medicale conducatorului motocicletei care a ajuns în decor. Din primele informsții pe care le avem de la fața locului, se pare că șoferul nu avea permis.
Ambii motociclisti erau din Gherta.
Vom reveni cu detalii
