În data de 15.06.2017, între orele 10.00 - 14.00, poliţiştii Secţiei Rurale Gherţa Mică, au organizat în contextul târgului de ţară din comuna Turţ, dată fiind aglomerarea de vehicule creată de acest prilej, o acţiune rutieră în colaborare cu specialiştii RAR, pentru a verifica starea tehnică a autovehiculelor.
Astfel, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6 430 lei, la legislaţia ce reglementează circulaţia pe drumurile publice.
Ca măsură complementară, a fost dispusă reţinerea a 4 certificate de înmatriculare, din care 2 pentru lipsă ITP, unul pentru folosirea de lumini neomologate şi unul pentru dotarea autovehiculului cu anvelope neconforme.
Sursa: IPJ Satu Mare
