Cea de-a treia probă a examenului de Bacalaureat a luat sfârșit și odată cu ea și stresul elevilor, acum râmânându-le doar emoțiile și nerăbdarea aflării notelor și mediei de la examen.
La centrul de testare de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” a fost încântare mare după ultima probă de bacalaureat. Elevii au ieșit de la examen cu zâmbetul pe buze, semn că subiectul a fost unul accesibil.
„Am dat la informatică, am știut, am rezolvat tot subiectul”, afirmă un elev în discuție cu profesorul său.
„La punctul al treilea nu era nevoie de matrice, deci nu aveai ce să greșești sau să te încurci”, îl completează profesorul.
„Eu am dat la biologie, a fost un subiect ușor și cred că m-am descurcat destul de bine. La biologie voi lua cu siguranță peste 9. La Matematică sper să iau un 10, rămâne să văd cât voi lua la Română. Pentru facultate am nevoie doar de 20% din media bacului”, afirmă una din eleve.
Faptul că subiectul a fost unul accesibil este confirmat și de către o colegă de a ei, care a susținut proba la anatomie.
„A fost mai ușor decât mă așteptam. Eu am dat la simulare la chimie și pe urmă am zis să dau la bac totuși din anatomie, mi se părea mai ușor și așa a și fost. Sincer, subiectul acesta îl puteai face chiar dacă te-ai pregătit doar o săptămâna la bac”, afirmă eleva.
Cei care au dat bacalaureatul anul acesta și care s-au documentat cu privire la subiectele din anii anteriori, consideră că cei care au realizat subiectele le-au întins o mână de ajutor, dându-le spre rezolvare subiecte extrem de ușoare, ei observând o scădere a gradului de dificultate a examenului de la an la an.
„Chiar a fost foarte ușor, și față de simulare și față de anii anteriori” afirmă elevii într-o discuție.
„Nu suntem noi chiar așa deștepți, dacă luăm toți din liceu bacul, ne dau ăștia subiecte ușoare, să treacă toată lumea”, îi răspunde un alt elev.
Un a treilea vine cu completarea: „Se urmărește să fie cât mai puțini cei care cad la nivel național, de aceea ne dă așa ușor. Să nu mai avem procentele alea penibile”.
Elevii își vor afla nota finală săptămâna viitoare miercuri, zi în care vor putea și să depună eventualele contestații.
style="display:inline-block;width:320px;height:100px"
data-ad-client="ca-pub-4881283401999848"
data-ad-slot="7163499617">
