Un grav accident de circulație a avut loc în noaptea de joi spre vineri în localitatea Coca, din comuna Călinești Oaș. În urma acestuia un tânăr de 15 ani a fost lăsat să moară.
Un adult de 29 de ani și doi minori de 15 ani se aflau în mașină, la plimbare prin noapte. La un moment dat șoferul a pierdut controlul autoturismului și a intrat cu el într-un cap de pod. Impactul a fost unul violent, astfel că cei doi minori au fost grav răniți. Adultul a reușit să îi scoată din mașină, unul dintre ei fiind inconștient. Acesta nu a răspuns încercărilor de resuscitare ale adultului și a prietenului său de 15 ani, iar aceștia s-au speriat și au plecat de la locul accidentului, lăsându-l pe prietenul lor în urmă,să moară pe caldarâm.
Pe când au ajuns la fața locului echipajele de prim ajutor tânărul de pe asfalt era decedat, nemaiputându-se să se facă nimic pentru el.
Ceva mai târziu a fost identificat și prins și șoferul, care se pare că se afla sub influența băuturilor alcoolice când a produs accidentului, din ancheta polițiștilor rezultând că acesta avea o alcoolemie de 0,59mg/l alcool în aerul expirat.
El a fost reținut de polițiști.
