O dimineață mai puțin fericită pentru un taximetrist din Satu Mare. Întors în miez de noapte de la muncă, el și-a parcat mașina în fața blocului, ca de obicei, doar că dimineața a avut parte de o surpriză neplăcută.
Un vecin i-a dat trezirea și totodată o veste proastă, că mașina sa are geamul șoferului spart.
Când a coborât să vadă despre ce este vorba, omului nu mică i-a fost mirarea să i se confirme cele spuse de vecin, dar să observe că nimic din mașina nu lipsea. Radioul, actele, stația de taxi și tot ce mai avea în mașină erau la locul lor, fără să fie sustrase de cei care i-au spart geamul mașinii.
Omul nu își poate explica de ce cineva ar fi făcut asta, fie aceștia au fost surprinși în timp ce au spart geamul mașinii și nu au mai apucat să fure nimic, fie a fost vorba de un act de răzbunare, dar nu știe cine ar fi fost capabil de așa ceva.
Pentru că are puțină încredere că cineva îi va găsi pe cei care i-au spart geamul, ca astfel să și recupereze paguba, omul își va schimba singur geamul mașinii pentru a se putea întoarce cât mai repede la muncă.
