Strada Zimbrului, singura de pe care se putea „fenta” intersecția Burdea, blocată la ieșirea spre pod

Strada Zimbrului, singura de pe care se putea „fenta” intersecția Burdea, blocată la ieșirea spre pod

Strada Zimbrului este puțin cunoscută de către sătmărenii care stau în altă parte de oraș decât zona cartierului Soarelui. Strada este paralelă cu Bulevardul Octavian Goga, fiind folosită mai mult de către locuitorii din zonă, dar și de firmele care au sediul în zonă, mai ales de cele de la fosta Textila Ardeleana.

Unul dintre capetele străzii dădea direct pe podul Decebal, ceva mai sus de stația de autobuz. Această stradă avea în capăt, trotuarul de la pod, cu o bordură teșită, pentru ca cei care vin de pe această stradă să poată ieși direct pe pod. Așa s-a și refăcut după primele lucrări la pod, dar se pare că cineva s-a răzgândit și a blocat accesul de pe acea stradă pe pod.

Bordurile, noi, teșite, au fost schimbate recent, cu unele mai înalte, astfel încât mașinile mici să nu poată trece peste acea bordură fără a suferi pagube. Astfel cei care până acum foloseau acea ieșire din zonă pentru a ajunge pe pod nu mai pot face acest lucru.

„Acum singura iesire din acest cartier este pe strada Basarabiei printre cele doua biserici. In aceasta zona sunt multi locuitori si chiar operatori economici cu multi angajati pentru care aceasta decizie nu este imbucuratoare deoarece ingreuneaza traficul si se maresc timpii de asteptare la iesirea din cartier. Sunt afectati chiar si cei care vin din zona Soarelui deoarece creste numarul de masini care ajung in b-dul. Octavian Goga si se fac cozi in sensul giratoriu de la Burdea care ar putea fi eliminate prin redeschiderea accesului pe pod de pe strada Zimbrului.”, afirmă un cetățean din zonă, revoltat pe această schimbare.

Oamenii care locuiesc pe strada Zimbrului și în jurul fostului cinematograf se declară nemulțumiți de decizie, considerând că vor avea de stat mai mult în trafic pe Bulevardul Octavian Goga, pentru a putea trece de intersecția Burdea. Mai mult, ieșirea de pe strada secundară pe Bulevardul Octavian Goga, este una greoaie, mai ales în perioadele cu trafic intens.

Locuitorii din zonă se întreabă acum care este motivul care a stat la baza decizie de a bloca accesul pe pod de pe strada Zimbrului și dacă există vreo șansă ca bordurile să fie reschimbate, din nou, cu unele teșite.

Distribuie: