Locuitorii din mediul rural nu sunt ușor de dezobișnuit când vine vorba de vechile obiceiuri, cum e și cel cu aruncarea deșeurilor.
La țară exista un obicei, care mai persistă și astăzi, de a duce resturile menajere, precum flacoane, haine rupte și altele, la capătul satului și de a le arunca într-o vale sau într-un șanț mai adânc.
Ceea ce arată că nici astăzi acest obicei nu a dispărut este o imagine din localitatea Tătărăști, care prinză o vale plină de mizerie, mizerii aduse de apă și care blochează aproape tot canalul, astfel încât îți dai seama cu greu dacă există sau nu apă în canal.
Problema este că cei care aruncp astfel de gunoaie la capătul satului sau în văi nu sunt pedepsiți în nici un fel pentru a fi descurajați să facă acest gest, localitățile nebeneficiind de poliție locală care să se ocupe de această problemă.
