Un val de spargeri, despre care nu s-a scris nimic, a avut loc în ultimele luni în zona străzii Odoreului și a străzilor adiacente. Hoții par a fi profesioniști, dat fiind faptul că nu lasă nici o urmă la locul faptei.
Doi locuitori din zonă, persoane cunoscute în comunitatea sătmăreană au fost călcați de hoți, care au urmărit banii și aurul din casă, fără a lua însă lucrurile voluminoase, chiar dacă sunt de valoare. În ambele cazuri hoții au acționat cu mănuși, fără a lăsa amprente, astfel că polițiștii sunt depășiți de situație și nu au nici o pistă de pornire pentru a-i prinde pe făptași.
Casele celor doi se află la câteva sute de metri distanță una de alta, hoții orientându-se către locuințe care nu dispun de camere de luat vederi, pentru a nu putea fi surprinși în imagini. Aceștia au acționat în ambele cazuri aproape identic, prin forțarea balamalelor geamurilor termopan, până când acestea au cedat și mai apoi au intrat în case. Pagubele făcute de ei se ridică la nivelul a mii de euro, în bani și obiecte.
Zona s-a dezvoltat mult în ultimii ani, construindu-se multe locuințe noi pe străzi recent înființate, străzi pe care, afirmă locuitorii revoltați, nu au văzut niciodată polițiști, ceea ce ar da curaj hoților să se apropie, știind că nu pot fi deranjați în timp ce acționează. În ambele cazuri despre care avem cunoștință ei au acționat pe timpul zilei și nu s-au speriat nici de câini, pe care i-au bătut.
