Pompierii sătmăreni împreună ci specialiştii canadieni şi colegii veniţi din alte judeţe au reuşit să încheie definitiv intervenţai de la sonda de gaze din Moftin. După ce flacăra a fost stinsă specialiştii au reuşit să capteze gazele, astfel încât exploatarea de la Moftin nu mai reprezintă nici un pericol.
După ce acum două zile flacăra a fost stinsă, aceasta nu a mai fost reaprinsă. Dată montată instalaţia de captare a gazului, pompierii au tras cu rachete de avertizare în direcţia sondei şi a captării de gaze, dar aceasta nu s-a reaprins, semn că nu mai exista scurgeri de gaze şi totul este sub control.
Cu toate acestea sonda continuă să fie monitorizată, iar o echipa a ISU Maramureş prelevează constant probe din zonă pentru a observa dacă se regăsesc concentraţii mari de gaz în aer. Cei de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă dau asigurări că în acest moment la sonda Moftin 1000 nu mai există nici un pericol.
