Accident tragic petrecut în această noapte în municipiul Cluj, are l-a avut în prim plan pe un sătmărean. BMW acestuia s-a încolăcit pur și simplu în jurul unui stâlp.
Din primele informații se pare că accidentul s-a produs în momentul în care mașina trecut peste o denivelare de peste drum, aceasta având viteză excesivă. Acela a fost momentul în care șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat în stâlp cu toată viteza.
Impactul a fost atât de puternic încât mașina s-a încolăcit de stâlp iar persoana din dreapta a decedat instant. Aceasteia i-a fost amputat și un picior în urma impactului violent.
Șoferul a scăpat fără răni în urma accidentului și a fost capabil să se dea singur jos din mașină. Ajunși la fața locului, cei la Inspectoratul de Poliție Cluj l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul arătând că tânărul se afla sub influența băuturilor alcoolice când s-a urcat la volan.
Sursa foto: someseanul.ro
