Până se va deschide pârtia de la Luna Șes, pentru a căpăta experiență, dar și pentru a da o mână de ajutor colegilor maramureșeni, salvamontiștii din județul Satu Mare se află la Șuior, la pârtia de schi. Aceștia intervin de câte ori este nevoie, dar mai mult, realizează o activitate de prevenție a accidentelor pe pârtie în rândul schiorilor.
Acest weekend a fost unul care le-a oferit salvamontiștilor mai multe lecții importante despre ce înseamnă intervenția pe o pârtie de schi, având trei cazuri de accidente pe pârtie la care au trebui să intervină.
„Pentru salvamontiștii Serviciului Public Județean Salvamont Satu Mare și acest weekend a fost unul solicitant: trei intervenții pe domeniul schiabil Șuior și multă activitate de prevenție, care nu este cuantificabilă.
Gestionarea unui caz pe pârtie este o activitate complexă care implică multă responsabilitate mai ales în condiții meteo nefavorabile, ceată, viscol și trafic ridicat al schiorilor. Semnalizarea și asigurarea zonei, primul ajutor la fața locului, colaborarea operativă cu Dispeceratul 112, asigurarea traseului și coborârea în siguranță a echipajului făcute în mod responsabil, pot reduce considerabil suferința persoanei accidentate până la predarea acestuia către un echipaj medical specializat.
Experiența se acumulează în timp, cu multă muncă și implicare din partea salvatorilor montani.”, informează pe pagina lor de Faceook salvamontiștii.
