Polițiștii din Carei au ieșit pe străzi și au aplicat 11 sancțiuni

Polițiștii din Carei au ieșit pe străzi și au aplicat 11 sancțiuni

La data de 22 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Carei au organizat o acțiune în scopul combaterii indisciplinei rutiere și a prevenirii accidentelor rutiere.

În cadrul acțiunii a fost depistat în trafic un bărbat, de 38 de ani, din localitatea Cămin, în timp ce conducea pe o stradă din municipiul Carei un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat faptul că persoana de la volan avea o concentrație alcoolica în aerul expirat de 0.87 mg/l, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Carei unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Totodată, în cadrul acțiunii a fost reținut un permis de conducere pentru conducerea unui autovehicul cu defecțiuni grave la mecanismul de direcție, un permis de conducere pentru depășire neregulamentară și a fost reținut un certificat de înmatriculare pentru anvelope uzate peste limita legală.

Fiind aplicate în total 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3 400 de lei.

Sursa: IPJ Satu Mare

Distribuie: