Femeia lovită de un funcționar al Consiliului Județean a avut nevoie de șapte zile de spitalizare, suferind o fractură de piramidă nazală

Femeia lovită de un funcționar al Consiliului Județean a avut nevoie de șapte zile de spitalizare, suferind o fractură de piramidă nazală

Dimineață nefastă în urmă cu o săptămână pentru o mămică din Satu Mare. Aceasta s-a dus ca și în alte dimineți să își ducă copilul la grădiniță, în cartierul 14 Mai, doar că o parcare avea să schimbe pentru ea tot cursul zilei.
Femeia a parcat în fața unei case, astfel încât să nu blocheze accesul în și din curte. Nu a reușit să ajungă cu copilul la grădiniță, căci proprietarul casei a și ieșit din curte. Conform femeii, în acel moment a mișcat mașina, parcată paralel cu casa, pentru a lăsa și mai mult spațiu acelui șofer să iasă din curte.
„Eu când am ieșit prima dată din mașină, eram așa (n.r între ușă și mașină) și dumnealui a venit aproape de mine. În momentul acela eu am închis mașina, eu am venit cam până în spatele mașinii, am avut loc să trec pe lângă mașina mea și mașina dânsului pe care a scos-o din curte. În momentul ală m-am dat doi pași în spate și el s-a coborât din mașina și m-a lovit în față”, afirmă Natalia T, femeia agresată.
Femeia își amintește doar că era pe jos, întoarsă 180 de grade din poziția în care se afla inițial și fiul ei o mângâia pe față pentru a-și reveni. Femeia a dorit să ajungă la o înțelegere amiabilă cu bărbatul care a lovit-o, dar acesta nu a stat la discuții cu ea și a plecat mai departe lăsându-o în stradă, cu sânge în zona feței.
Mai târziu aceasta a aflat că bărbatul este un angajat al Consiliului Județean, Viorel C. Contactat telefonic acesta nu a dorit să facă nici un fel de comentariu cu privire la cele întâmplate, afirmând că și el a fost bruscat de către femeie.
„Chiar dacă am greșit, să zicem așa, nu ar fi trebuit să mă lovească în halul ăsta”, mai afirmă femeia.
În lipsa deschiderii bărbatului de a avea o înțelegere amiabilă cu femeia, aceasta a depus plângere la poliției.
„ S-a deschis dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe în care cercetările se desfășoara sub supravegherea Parchetului Satu Mare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul iar la sfârșitul cercetării pentru a se dispune măsurile legale.”, afirmă purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare.
Lovitura primită de femeie în zona feței a fost atât de puternică încât după ce s-a prezentat la spital pentru investigații medicale ea a fost internată direct, pentru o intervenție chirurgicală. Șapte zile a durat spitalizarea acesteia, până când starea sa de sănătate i-a permis să se întoarcă la activitatea de zi cu zi.
„Pacienta despre care e vorba a suferit o fractură de piramidă nazală cu deplasare a oaselor piramidei și o fractură de maxilar superior. Fractura de piramidă nazală, dată fiind deviația de sept și dislocarea unor oase a necesitat o intervenție pentru corecție. Pacienta a stat internată la secția ORL șapte zile iar la externare a primit 10 zile de concediu de boală”, afirmă Constantin Demian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență
Tot din trei în trei luni femeia va fi nevoită să se prezinte de acum la medici, să își facă radiografie dentară, pentru a observa dacă apar anumite probleme în zona maxilarului, după ce acesta a fost rupt de lovitura primită.

Distribuie: