FOTO&VIDEO De Mica Unire s-a format una dintre cele mai hore din Satu Mare, în fața statuii lui Alexandru Ioan Cuza

FOTO&VIDEO   De Mica Unire s-a format una dintre cele mai hore din Satu Mare, în fața statuii lui Alexandru Ioan Cuza

Mica Unire s-a organizat și în acest an, la fel ca până acum, în fața Inspectoratului Județean de Poliție, acolo unde este amplasată și statuia lui Alexandru Ioan Cuza.

Înainte de începerea manifestărilor Garda de Onoare a intonat „Treceți batalioane române”, cântecul lor patriotic scoțând lumea la balcoane. După ce s-au organizat în formație a început și lumea să se adune la locul evenimentului.

După primirea prefectului Darius Filip, a urmat intonarea imnului de stat tot de către Garda de Onoare iar mai apoi prefectul a dat citire mesajului Ministrului de Interne Carmen Dan.

Mai apoi preotul militar Cristian Silaghi a făcut o radiogradie a evenimentelor istorice de la 24 ianuarie, contextul politic prin care Alexandru Ioan Cuza a fost ales atât în Moldova cât și în Țara Românească.

Depunerea de coroane a fost una scurtă, care a cuprins doar instituțiile publice, partidele și alte organizații având permisiunea de a depune jerbe de flori doar după încheierea manifestării.

După defilare Gărzii de Onoare, care a a fost aplaudată la scenă deschisă, a urmat o horă, una mai mare ca în anii anteriori, care a ocupat toată intersecția din fața Inspectoratului de Poliție.

Distribuie: