Cunoscut și remarcat pentru activitatea sa în domeniul boxului sătmărean, pe care l-a revitalizat în ultimii ani din postura de președinte al Asociației Județene de Box, Florin Mulcuțan a fost solicitat de ministrul PSD Satu Mare, Ioana Bran, să se alăture echipei de la Ministerul Tineretului și Sportului, ca și consilier personal al acesteia pe probleme legate de sport.
Florin Mulcuțan și-a dat demisia din postul de președinte al AJ Box Satu Mare în cursul săptămânii trecute, așteptând în această săptămână numirea din partea ministrului Ioana Bran. Florin Mulcuțan a fost deja prezent la o vizită de teren alături de ministru, la Baia Mare, acolo unde s-au purtat discuții cu privire la investiții în mai multe obiective sportive din oraș, precum sala polivalentă și un teren de atletism.
Atât Florin Mulcuțan cât și Ioana Bran nu au dorit să dezvăluie această numire a unui sătmărean în echipa unui ministru până în momentul în care actele nu vor fi semnate și totul va fi oficial.
