Primarul din Tășnad e gata să cheltuie o mică avere, din bugetul orașului, pentru o vizită în China

Primarul din Tășnad e gata să cheltuie o mică avere, din bugetul orașului, pentru o vizită în China

Orașul Tănad a inițiat în vara trecută un protocol de colaborare, care mai apoi să ducă la o înfrățire, cu un oraș din China. Acest protocol a demarat după ce tășnădenii au făcut o vizită în China, iar mai apoi orașul chinez a trimis și el o delegație la Tășnad.

Se pare că primarul Grieb Csaba a prins drag de chinezi, încât vrea să îi viziteze a doua oară în decurs de 2 ani, și a pregătit pentru această vizită și un grup serios, de încă cinci persoane plus trei investitori tășnădeni, dar și o sumă frumoasă din bugetul local pentru deplasare.

Aproape 15.000 de euro sunt pregătiți să fie cheltuiți din buget pentru această vizită și asta nu ar fi neapărat o problemă dacă nu ar apărea unele cheltuieli care sunt greu de înțeles în condițiile în care această vizită reprezintă o reciprocitate iar tășnădenii sunt musafiri.

De exemplu, în proiectul de hotărâre care va fi supus aprobării în data de 6 martie este menționată suma de 500 de dolari pentru fiecare membru al delegației de 6 persoane din partea primăriei, pentru transport intern în China. Cât timp tășnădenii sunt musafirii chinezilor și chinezii îi plimbă între punctele de interes pe care le vizitează, de ce ar trebui să plătească tășnădenii transport intern în China?

Mai apoi este menționată suma de 38 de dolari, diurnă pentru fiecare membru al delegației, care pe deo parte este fundamentată, asta dacă nu am ști că atâta timp cât ești musafir ești și pus la masă, iar acei bani vor ajunge mai degrabă cadouri pentru cei dragi de acasă și nu cheltuieli de subzistență pentru cei din delegație.

Iar o ultimă cheltuială specificată în referatul proiectului, care este cu semne de întrebare, e cea de 10.000 lei pentru un translator pentru toată perioada vizitei. Nu comentăm aici onorariile translatorilor, care sunt serioase, comentăm faptul că atunci când îți vine cineva în vizită ești nevoit să îi oferi condițiile de a se descurca în mediul tău, ceea ce precis și chinezii fac, adică să asigure un translator pentru delegația din Tășnad.

În acest condiții sunt semne mari de întrebare dacă consilierii locali din Tășnad vor aproba acest proiect. S-ar putea ca el să treacă chiar fără prea multe discuții, asta dacă cei de la PSD și UDMR vor primi și ei câte un loc în delegație și atunci vor avea tot interesul să tacă chitiți, pentru că și ei vor fi beneficiarii acestor sume cheltuite din bugetul local.

Distribuie: