La o lună de la instalarea în funcție, Ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, continuă să adune informații cu privire la situația sportului și a asociațiilor de tineret din teritoriu, pentru a avea o imagine reală a situației din țară. Ioana Bran a invitat, rând pe rând, toate conducerile organizațiilor și structurilor din teritoriu pentru a purta discuții și pentru a afla direct de la aceștia despre greutățile pe care le întâlnesc în desfășurarea activității dar și pentru a vedea modele de bună practică din partea unor direcții județene.
“Cei care conduc acțiunile noastre din teritoriu sunt vitali pentru bunul mers al activității ministeriale și tocmai de aceea mi-aș dori să am o relație deschisă și corectă. Ideea a fost să ne cunoaștem și să avem un prim contact, după care evident că vom întoarce vizita, astfel încât să ne deplasăm pe la cât mai multe structuri din țară. Mi-aș dori să văd cu ochii mei situațiile din teritoriu și să observ direct atât reușitele, cât și problemele care ni se semnalează”, a declarat ministrul Ioana Bran.

