Asistații sociali au fost mereu o masă de manevră electorală, voturile lor decizând de multe ori primarul dintr-o comună, în funcție de abilitățile candidatului de a-i convinge că le va fi mai bine după alegeri și că le va oferi anumite beneficii. De aceea, mulți primari în funcție îi protejează pe cei care trăiesc din ajutor social, chiar dacă sunt apți de muncă, pentru ca aceștia să nu se revolte împotriva lui în viitoarele alegeri și să nu îi mai ofere votul.
Primarul din Păulești nu așteaptă mila asistaților sociali în viitoarele alegeri, și chiar dacă nu îi plătește din „buzunarul” primăriei ci din fonduri de la Guvern, Zenoviu Bontea nu se sfiește să pună asistații sociali la treabă.
În această săptămâna i-a luat pe toți cei apți de muncă și a igienizat mai multe zone din comună, iar pe o parte din bărbați i-a dus chiar la săpat un șanț în comuna Amați, șanț ce a servit la reparația canalizării de la școală. Chiar dacă comuna are în dotare un excavator, din motive a evita orice avarie suplimentară la țeava de canalizare, dar și pentru a reduce costurile, edilul a ales să pună la muncă asistații social.
