Bulevardul Transilvania, dar și mica arteră de circulație care leagă acest bulevard de Finanțele Publice Județene, sunt pline de noroi, aproape zi de zi, încă din toamnă.
Trotuarul care leagă finanțele locale de cele județene este de cele mai multe ori impracticabil din cauza noroiului pe care autocarele care parchează în stația privată din acest areal iar mai apoi ies peste trotuar, pe carosabil, pline de noroi.
Parcarea, care din cunoștințele noastre aparține celor de la Olimpia Travel, este neasfaltată și plină de gropi, în care se adună apa și se formează noroi. Cândva aceasta a fost pietruită, dar traficul intens de acolo, și în special trafic greu, a distrus pietrișul și acum e doar noroi.
Nu doar cetățenii care trec prin zonă se plâng de mizeria de pe trotuar și carosabil, ci și cei care fac naveta zilnic din afara municipiului și sunt lăsați în acea stație se plâng că se udă din cap până în picioare când coboară din autocare.
