În această săptămână, a fost depistat un nou caz de trichineloză la o suină din localitatea Batarci, porcul în greutate de 160 kg și cu o valoare de 1.280 lei a fost pus sub sechestru / reținere oficială, denaturat, confiscat și dirijat spre incinerare într-o unitate de ecarisare a teritoriului, autorizată sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor. Familia nu a consumat din carnea porcului sacrificat. Datorită faptului că suina era identificată prin crotaliere și înscrisă în Baza Națională de Date, proprietarul va fi despăgubit la valoarea de piață a suinei .
Având în vedere situația epizootologică din ultima perioadă, cu privire la apariția a încă unui focar de Pestă Porcină Africană, în localitatea Bercu, aglomerările de animale și expozițiile de animale, din localitățile Botiz, Turulung, Halmeu, rămân închise. În localitățile cuprinse în zona de supraveghere, având o rază de 10 km, este interzisă scoaterea animalelor din exploatațiile non profesionale, precum și orice fel de mișcare a suinelor în localitate sau între localități.
Atenționăm și pe această cale toți crescătorii de suine, atât cei din exploatațiile profesionale, cât și cei din exploatațiile non profesionale, că orice suspiciune de boală sau îmbolnăvire la porcine, va fi anunțată imediat medicului veterinar concesionar, medicului veterinar oficial, precum și Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu – Mare.
Suinele domestice din exploatațiile non profesionale trebuie ținute obligatoriu numai în spații închise, iar acestea nu vor fi hrănite cu resturi alimentare provenite din mâncarea gătită în familie. Se va evita contactul suinelor domestice cu porcii mistreți. Scroafele / vierii nu vor fi scoase / scoși din exploatație în scopul montei cu alte suine provenite din alte exploatații.
