Clubul sportiv municipal are de toate pentru toți când vine vorba de ramuri sportive, fiind prezente inclusiv gimnastica ritmică sau alte ramuri,pentru care nu există nici măcar antrenori la Satu Mare. Un sport lipsește totuși, unul pe care puțini sătmăreni l-au jucat sau despre care își mai amintesc cum se joacă: țurca.
Jocul copiilor de la țară, sau al celor de la oraș pe care părinții nu îi lăsau să se murdărească pe haine, a fost reînviat la Sighetul Marmației în urmă cu șapte ani iar promotorii lui au încercat să ajungă cu el și la Satu Mare, dar fără succes.
„Cei care sunt acum bunici, au dat cu bâta în băț, au estimat distanța, și-au făcut echipă din cei mai buni și au socializat. Despre originea acestui joc sportiv tradițional există mai multe teorii. Mergând înapoi în timp, pe teritoriile țării noastre, putem începe cu renumitele chestionare ale lui Bogdan Petriceicu-Hașdeu, unde, printre miile de răspunsuri date de învățătorii corespondenți, jocul țurca a fost identificat ca fiind preferatul copiilor și tinerilor din secolul al XIX-lea, alături de alte jocuri sportive tradiționale. O altă sursă ne-a relatat că Dimitrie Cantemir a descris țurca drept una din întrecerile favorite ale moldovenilor, dar pentru această informație nu avem o certitudine”, afirmă Flaviu Gyalog, membru al Asociației Române de Țurcă.
Despre acest sport se spune că ar cunoaște mai multe forme, jucându-se deopotrivă atât prin Serbia de altădată, până în Hawai, dar și prin Ungaria, Italia sau Cehia. Indiferent de diferențele de „regulament” și de denumire, jocul păstrează aceleași principii de joc în toate țările: folosirea unei bâte și a unui băt, ca ustensile de joc.
„Țurca este un joc tradițional jucat de două echipe, în două etape, fără contact direct cu adversarul jucătorilor fiindu-le solicitată îndemânarea și răbdarea, totodată contribuind la dezvoltarea spiritului de echipă și cel competițional. Pare simplu, și chiar așa e. Un baston de 80 de centimetri, rotund, la un capăt având diametrul de 2 centimetri și la unul de 3 centimetri, e „arma” principală. „Muniția” este un băț de 22 centimetri, cu o grosime de 2 centimetri, la amble capete având formă tronconică, pe o lungime de 4 centimetri, descreșterea fiind uniform liniară până la diametrul de 1 centimetru. Terenul de joc e o suprafață plană, având forma unui cerc cu o rază de 50 de metri. Jocul mai presupune o groapă, de 20 centimetri lungime și 5 lătime, adâncă de 7 centimetri, cu aspect de fund de barcă. Pe această groapă, perpendicular, se pune bățul cel mic, care trebuie înălțat cu bâta, iar mai apoi lovit și trimis în direcția echipei adverse, care trebuie să îl prindă”, mai afirmă jucătorul de țurcă din Sighet.
Asociația Clubul Român de Țurcă s-a înființat în 2011 iar de atunci a început să crească, de la câteva echipe, a câte patru membri fiecare, la aproximativ 50 de jucători înscriși în asociației. Jocul este încă restrâns ca zone în care a prins la public, fiind jucat în special în Sighetul Marmației, Agnita, Baia Mare și puțin pe la Cluj.
„Suntem în al șaptelea an consecutiv de activitate omologată, avem calendar competițional, asociația are deja un statut bine definit în rândul cunoscătorilor, dar fiind un joc de „bătrâni” mergem cu el din vorbă în vorbă, fiind destul de greu să atragem noi adepți”, mai mărturisește Flaviu Gyalog.
Concurența mare pe care o au sporturile în aer liber, făcută de cele pe calculator, dar și faptul că țurca nu e un sport promovat pe mediile de comunicare prea mult, îi face pe tineri reticenți în a-l practica, motiv pentru care Clubul Român de Țurcă se dezvoltă greu și crește mai încet decât și-ar dori membri lui, care visează ca într-o zi să existe un campionat național, cu zeci de echipe și lume pe margine care să îi susțină. Până atunci însă, ei rămân consecvenți pasiunii lor și ies cât de des pot, pe terenul de fotbal din localitate, pentru un meci de țurcă, atât pentru a-și dezamorți trupul, cât și pentru a trezi în ei spiritul de competiție. 
