Un cetățean de origine ucraineană a încercat să introducă în România mai multe kilograme de salam. Conform protocolului în vigoare, marfa sa a fost supusă mai multor teste pe teritoriul României, teste în urma cărora a rezultat că salamul era infectat cu pestă porcină.
Examenele de laborator, realizate de Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare, au pus în evidenţă prezenţa virusului pestei porcine africane, într-o probă recoltată dintr-un salam, confiscat de la un cetăţean din Ucraina”, se arată în comunicat al Agenției Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Se cunoaște faptul că la granița de nord a județului Satu Mare, respectiv cu Ucraina, este alertă de pestă porcină încă de anul trecut, când în apropiere de granită au fost confirmate mai multe cazuri de pestă porcină africană. În cursul acestui an și pe raza județului Satu Mare s-au confirmat două astfel de cazuri.
Aceste focare au stat la baza controalelor de calitate a salamului pe care cetățeanul ucrainean a dorit să îl introducă în țară. Salamul a fost confiscat și incinerat.
„Conform procedurilor, produsele confiscate au ajuns la inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Postului de Inspecţie la Frontieră Halmeu (judeţul Satu Mare), care le-au trimis DSVSA Satu Mare pentru distrugere prin incinerare. Probe recoltate din acest produs se află acum la Institutul de Diagnostic şi Sanătate Animală, Laboratorul Naţional de Referinţă pentru pesta porcină africană, pentru confirmarea diagnosticului”
