Căpușele sunt o problemă în această perioadă, în toate zonele din municipiul Satu Mare. Dacă până nu de mult eram obișnuiți cu prezența căpușelor în zonele pe unde trec turmele de oi, se pare că acum căpușele au fost purtate de vânt în tot orașul, fiind chiar o invazie a acestor gâze dăunătoare oamenilor și animalelor.
O femeie s-a plâns redacției de faptul că fetița ei a fost mușcată de o căpușă în zona gâtului după o banală plimbare de câțiva zeci de metri, până la magazin, pe trotuar.
„În data de 14 aprilie am mers cu fica mea la magazin în Cartierul Solidarității . (Am mers doar până la magazin și înapoi , nu am mers nici prin iarbă nici prin parc) La întoarcere mi-a spus că a piscat-o ceva după gât , când mă uit :capusa . Fugim la urgență acolo în 10 minute suntem gata cu tot cu primirea și scoaterea ei (la urgență am mai descoperit o capusa pe soseta fetei, era cu sandale și sosete sub) . De acolo ne-au trimis la Spitalul de boli infecțioase unde ne-au luat în evidență și mi-a spus doamna doctor să o țin 4 săptămâni sub observație” afirmă doamna Gabriela, într-un mesaj trimis redacției Obiectiv-SM
Nu este primul caz de copil mușcat de căpușe, lumea fiind tot mai indignată de faptul că municipalitatea nu anunță nici o acțiune de stropire în acest sens, care să reducă numărul de căpușe.
