În dimineața zilei de 26 aprilie a.c., peste 30 de polițiști de investigații criminale și proximitate din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare și ai Serviciului Criminalistic, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, combaterea infracțiunilor contra patrimoniului și pentru asigurarea în continuare a unui climat de ordine și siguranță publică, pe raza municipiului Satu Mare, cu preponderență în zonele unde există persoane fără adăpost.
Pe lângă activitățile specifice de legitimare/identificare de persoane, s-a urmărit respectarea legislației referitoare la normele de conviețuire socială, la regimul domiciliului și de evidență a persoanelor, precum și identificarea persoanelor fără adăpost care locuiesc în barăci improvizate în diferite zone din municipiul Satu Mare.
În urma verificărilor efectuate, au fost legitimate peste 40 de persoane, și au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1 800 de lei.
Din totalul contravențiilor, 7 persoane au fost sancționate pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, conform Legii nr. 61/1991, iar 26 la OUG 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.
Sursa: IPJ Satu Mare
