În cursul după-amiezii de 06 mai a.c. în jurul orelor 19.00, o patrulă de jandarmi,aflată în misiune la manifestarea „Sâmbra Oilor” , a fost sesizată cu privire la faptul căla „Cabana Sâmbra Oilor” mai multe persoane tulbură ordinea şi liniştea publică.Patrula s-a deplasat la faţa locului, iar după ce şi-au declinat calitatea, jandarmiiau trecut la legitimarea persoanelor recalcitrante. În acel moment 3 bărbaţi au devenitagresivi fapt pentru care jandarmii au fost nevoiţi să folosească forţa, fiind necesarăîncătuşarea acestora.În urma controlului corporal preventiv efectuat asupra celor 3 persoane, s-aconstatat faptul că doi dintre bărbaţi aveau asupra lor cuţite. Din cauza acestui fapt aufost conduşi la sediul Poliţiei Certeze, unde, celor doi le-au fost întocmite actele desesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port sau folosirea fără drept de obiectepericuloase prevăzută de art. 372 ,alin. (1), lit. a) din Codul Penal
Au reapărut cuțitarii în Oaș, tocmai la Sâmbra Oilor. Jandarmii i-au încătușat
Abonează-te la newsletter!
Primește cele mai importante știri din Satu Mare direct pe email.
