Liderii PSD Satu Mare au lansat un mesaj unitar cu colegii din restul țării în care acuză modul în care unii dintre colegii lor, mulți cu funcții de aleși în Parlamentul României înțeleg să trădeze partidul în numele căruia au primit voturile și se lasă furați de mirajul partidului înființat de Victor Ponta, ProRomânia.
„Am primit o mulțime de mesaje de solidaritate și de unitate de la colegii mei din organizațiile din județul Satu Mare care mi-au transmis că PSD trebuie să rămână unit împotriva atacurilor și a celor care vor să ne destabilizeze. PSD a fost, este și va fi cel mai puternic partid din România. Este partidul care a realizat și realizează cele mai importante lucruri pentru România și pentru bunăstarea românilor”, a declarat președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca.
„Este firesc să avem o diversitate de opinii, însă nu trebuie să uităm că avem același scop: acela de a lupta pentru idealurile pentru care românii ne-au investit cu încrederea lor. Sunt convinsă că tinerii din PSD și din România știu că în viață poți reuși doar prin muncă, prin responsabilitate și prin consecvență, iar calea ușoară a traseismului este pierzătoare pe termen lung. Marea provocare este să lupți pentru o idee alături de colegii cu care ai pornit la drum, nu să fugi atunci când este greu! PSD rămâne unit și merge mai departe!”, a transmis și deputatul PSD Satu Mare și Ministru al Tineretului și Sportului, Ioana Bran.
