În perioada 20 – 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat și executat mai multe acțiuni în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, totodată acționând și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.
Astfel, polițiștii au aplicat peste 50 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 5 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și aproximativ 170 de amenzi la OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, acționând pe principalele artere rutiere din județ pentru creșterea siguranței în trafic.
Totodată, pentru neregulile constatate în trafic au dispus și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 21 de conducători auto care fie au depășit viteza maximă legală admisă cu peste 50 km/h, fie au efectuat depășiri neregulamentare sau nu au acordat prioritate de trecere vehiculelor.
Din totalul permiselor de conducere reținute de polițiști 11 dintre acestea au fost ridicate ca urmare a depășirii vitezei maxime legale cu peste 50 km/h în localități cât și în afara acestora, de către conducători auto cu vârste cuprinse între 20 și 59 de ani, aceștia fiind filmați de aparatul radar rulând cu viteze de la 102 km/h până la 157 km/h.
Sursa: IPJ Satu Mare
