Robert Abkorovits este un nume tot mai sonor în lumea artei, mai precis în lumea artiştilor plastici, după ce în ultimii cinci ani a început să expună tot mai mult tablourile pe care le pictează, în expoziţii internaţionale şi a reuşit clasări bune la concursuri de profil cu sute de participanţi.
S-a apucat de pictat din clasa a cincea, după ce în primii patru ani în care a studiat la Liceul de Arte a studiat pianul. Nu regretă schimbarea pe care a făcut-o atunci iar acum culege roadele studiilor făcute în liceu şi în facultate.
În total are 12 ani de când pictează la modul profesionist, acesta fiind modul prin care îşi umple timpul liber după orele de desen şi pictură pe care le predă la Liceul de Artă, locul unde s-a întors ca profesorul, după ce a fost şi elev.
„Cam de 12 ani am început să pictez să zicem la modul profesionit şi de cinci an am început să ies cu picturile la expoziţii importante. Prima expoziţie am organizat-o eu, în Satu Mare, am dorit o expoziţie aniversală, la împlinirea vârstei de 30 de ani. Imediat după aceea a venit o invitaţie să expun la Budapesta, mai apoi am expus şi la Londra la o galerie foarte importantă de acolo, unde a fost şi un concurs şi unde m-am clasat în cei mai buni 12 artişti intraţi în concurs, acesta fiind unul internaţional. Mai apoi am expus şi în Miami, acolo unde a fost din nou un concurs cu 500 de artişti, clasându-mă pe locul cinci”, afirmă Robert Abkorovits.
Intrarea mai adânc în lumea artei şi a marilor galerii de artă i-a adus în faţa ochilor şi o realitate pe care nu şi-ar fi dorit să o cunoască şi pe care refuză să o accepte. Stiluri impuse de galeriile de artă, critici de artă care pot ridica în slăvi pe cineva pe nedrept sau pot să scoată din „circuit” un al pictor.
„Nu mi-a plăcut niciodată să pictez ceva pentru că aşa se cere. Să facem artă contemporană în care să expunem lucruri negative, să expunem grotescul, pentru că asta se cere la o galerie de artă pentru a fi expus. Simt că dacă fac asta, pictez la comandă şi nu sunt un artist adevărat, nu exprim ceea ce simt eu. Şi eu am picturi care reprezintă frustrări, trăiri negative, acelea au fost şi cerute în expoziţii, dar nu pot să pictez asta mereu, pentru că am şi moment vesele, vreau să exprim şi bucurie. Şi nu pot să accept să vină un critic de artă, care poate e supărat în ziua aceea şi să desfiinţeze o lucrare de a mea pentru că nu îi place pata mea de culoare din tablou şi el ar fi vrut să vadă ceva mai trist şi mai apăsător. La urma urmei toţi marii artişti au fost persoane care s-au opus trendului, s-au opus valului şi au ieşit în evidenţă prin creaţii care nu s-au înscris în cerinţele timpului”, afirmă pictorul.
Viaşa de artis, aşa cum o spune vorba „ziua vesel, noaptea trist” pare să fie adevărată în rândul pictorilor, pentru care este aproape imposibil să trăiască doar din pictură ca formă de artă şi din vânzarea tablourilor. În cei cinci ani de când a început să expună, Robert Abkorotivs a vândut aproximativ 20 de lucrări, acestea fiind cotate între 1000 şi 3500 de euro. Aceste fonduri ar fi fost insuficiente pentru a se întreţine, dacă nu avea şi postul de profesor. Mai mult, explică acesta câştigurile din vânzarea tablourilor de artă sunt mult prea mici pentru pictori dar profitabile pentru galerii.
„ Există o oarecare parte întunecată în lumea artiştilor şi a galeriilor. Şi eu am fost abordat de o galerie pentru a le da o sumă importantă de bani, ca ei să creeze un pic de isterie pozitivă în jurul tablourilor mele şi mai apoi să le creasc valoarea. Dar am zis că nu, nu e pentru mine acest mod de a mă afirma în lumea artei. Mai mult, vă dau un exemplu, dacă un tablou e listat la expoziţie la 100.000 de euro şi se vinde, pictorul încasează doar 0,7% din încasare, restul revine galeriei. Iar contractele sunt de aşa manieră că nu mai poţi oferi nici măcar mamei tale un tablou semnat de tine, pentru că nu mai ai nici un drept asupra creaţiilor tale”, prezintă pictorul partea nevăzută a lumii artelor.
Pentru a nu depinde de astfel de jocuri de culise, Robert Abkorovits a pornit în septembrie 2017 un proiecte care are ca scop principal să aducă pictura mai aproape de un numâr cât mai mare de cetăţeni. Acesta realizează tablouri decorative, în funcţie de cerinţele clienţilor, iar afacerea a prins extrem de bine la public.
„Am zis să fac ceva ca mai multă lume să îşi permită un tablou de calitate în casă, dar nu un tablou de artă, pentru că sunt puţini cei care îşi permit să dea mii de euro pe un tablou plus că tablourile de artă contemporană, cum ziceam, sunt sumbre, sinistre, exprimă trăiri negative, şi nimeni nu vrea aşa ceva într-o încăpere din casă. Aşa că am zis să realizez tablouri decorative, care să dea o notă pozitivă şi de culoare unei încăperi. Am început în septembrie 2017 iar în decembrie am ajuns să am deja 20 de comenzi. Lucrăm la cererea clientului, dar cu ideea lui şi modul nostru de a pune totul în practică, şi zic că lucrăm, pentru că deja nu mai sunt singur ci mai colaborez cu câţiva pictori. Am realizat din septembrie deja peste 200 de tablouri. Avem clienţi care ne trimit poze cu încăperile, cu mobilierul din încăpere şi ne spun că ar vrea ceva floral sau natură statică şi noi ne trimitem o schiţă în format electronic, iar dacă e pe gustul lor, o realizăm pe pânză”, afirmă Robert.
Faţă de operele de artă pe care le face, tablourile decorative nu poartă semnătura lui, pentru că nu ar fi corect faţă de colecţionarii care dau mii de euro pentru un tablou, ci poartă ştampila MarkArt Galerry, titulatura sub care comercializează aceste tablouri.
Preţurile pentru un astfel de tablou sunt extrem de competitive şi accesibile publicului larg, rivalizând chiar tablourile printate care se pot găsi în marile magazine.
