Sondaj pentru schimbarea zilei de desfășurare a Festivalului de la Oțeloaia, de duminica pe sâmbăta

Sondaj pentru schimbarea zilei de desfășurare a Festivalului de la Oțeloaia, de duminica pe sâmbăta

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ia în calcul schimbarea zilei de desfășurare a Festivalului de Folclor de la Oțeloaia de duminica pe sâmbătă, după ce, se afirmă pe pagina de Facebook a instituției, mai multe persoane au făcut astfel de recomandări.

„Deoarece de-a lungul anilor am primit diverse reclamații de la unii iubitori ai folclorului privind ziua și ora desfășurării Festivalului Folcloric Codrenesc „Oțeloaia”, am decis să luăm în calcul și varianta de a muta festivalul pe ziua de sâmbătă 18 august începând cu ora 17:00, pornind de la următoarele considerente:
- Până acum festivalul începea în ziua de duminică de la ora 11:00, spre nemulțumirea multora dintre participanți care spuneau că se suprapune cu ora de slujbă de la biserică.
- Pentru că festivalul se desfășura la amiază și temperaturile erau foarte ridicate spectatorii nu puteau să stea prea mult în fața scenei, nemaivorbind de artiști, care erau incomodați și mai mult de temperaturile ridicate.
În cazul în care spectacolul ar avea loc sâmbătă după- masa el nu s-ar suprapune cu slujba religioasă duminicală, iar răcoarea serii ar da un plus de farmec și de confort tuturor participanților.
Vă rog să votați varianta agreată!”, se arată în comunicarea de pe rețeaua de socializare.

Cei care doresc să își exprime punctul de vedere în această chestiune și să ajute instituția să ia o decizie în acest sens, pot vota aici.

Distribuie: