Consilierii locali au în față în acest sfârșit de săptămână un proiect de hotărâre menit să aducă mai mulți bani la bugetul local dar și mai mulți nervi pentru cetățeni. La propunerea ADP, a fost înaintat de primarul Kereskenyi Gabor proiectul prin care se cere trecerea în regim de parcări cu plată a parcărilor Lebăda și Tei, așa cum sunt cunoscute cele două parcări de pe strada Careiului, respectiv Bulevardul Lucian Blaga.
Aceasta este o măsură de a aduce mai mulți bani la bugetul local de pe urma acestui serviciu, așa cum s-a mai întâmplat și anul trecut, când zona de taxare A, cu taxa mai mare, a fost extinsă cu câteva străzi în zona centrului municipiului.
Aceste parcări sunt extrem de folosite, atât de rezidenții din zonă, care își lasă mașinile parcate peste noapte acolo, din lipsă de locuri de parcare în spatele blocurilor, cât și de cei aflați în trafic, ambele parcări având în jur magazine de utilitate pentru sătmăreni, care opresc preț de câteva minute pentru a intra în magazin sau la bancă.
Ce părere aveți despre taxare parcării în aceste locuri?
