Oamenii care nu mai suportă gropile - își nivelează singuri strada pentru că nu mai cred în autorități

Oamenii care nu mai suportă gropile - își nivelează singuri strada pentru că nu mai cred în autorități

Unii locuitori din municipiul Satu Mare, care numai într-un oraș european nu se mai simt, nu mai stau la mila autorităților, să le asfalteze străzile, deși acest lucru se face din taxele și impozitele pe care ei le plătesc, și acționează singuri.

Este cazul celor câteva familii care locuiesc pe strada închisă Cezar Boliac, despre a cărei existență nu știu mulți din cei care își fac veacul prin Palatul Administrativ cu atât mai puțin să facă ceva pentru ei. Oamenii își văd aleșii o dată la patru ani, în alegeri, dar în rest nimeni nu îi vizitează. Asta și pentru că este greu pentru cineva să intre pe această stradă, care arată mai mult ca un drum agricol și nu o stradă public care deservește peste 10 familii.

Asfalt nu au văzut pe stradă de ...nici ei nu știu când, iar dacă vor să scape de gropi acționează singuri. Sătuli ca musafirii lor să își lase mașinile pe Calea Odoreului și să își umple pantofii cu noroi pânp ajung la ei în casă, oamenii au acționat singuri, contrar legii, și și-au îndreptat drumul și chiar l-au nivelat folosind nisip, costurile fiind suportate de către locuitori.

Oamenii ne-au contactat să ne spună situația lor, după ce ieri, am prezentat strada Alecu Ruso, care este o stradă „de unică folosință”, cei de pe Cezar Bolic considerând că strada lor a expirat deja de mult, dacă e să ne luăm după felul în care arată.

Distribuie: