Un sătmărean revoltat de modul în care oamenii pot să se folosească de încrederea altora și pe urmă să le întoarcă spatele fără nici o mustrare de cunoștință, ne-a contactat pentru a ne spune povestea lui, o poveste care are ca personaj principal un bucătar foarte curtat de multe restaurante din județul Satu Mare.
Acesta a venit în urmă cu aproape 2 ani în Satu Mare și și-a luat un apartament în chirie, de la persoana care ne-a și sesizat. Primele luni de chirie au fost fără probleme, dar cu cât timpul a trecut, problemele cu chiriașul au devenit tot mai mari.
„ Acum la final am avut inștiințare de la electrica, că le taie curentul. Am tras de ei să plătească și gazul, că și acela au vrut să îl taie la apartamentul unde au stat”, afirmă proprietarul apartamentului.
În ciuda contractului ferm încheiat între cele două părți, care e și înregistrat, deci se plătește impozit de pe acest venit, bucătarul a întors spatele chiriașului și a plecat, fără să mai achite o parte din chirie, de aproximativ 500 de eur0. Suma nu este una extraordinară nici pentru proprietar, dacă o privim ca pierdere, dar cu atât mai puțin pentru bucătar, care primește de câteva ori mai mult, tot în euro, de la restaurantele unde este invitat să gătească.
Mai mult, anumite persoane destul de cunoscute prin județ, au sunat pentru a cere proprietarului să îi mai păsuiască pe chiriași cu plata chiriei, afirmând că garantează ei moral pentru acesta. După ce bucătarul chiriaș a plecat, persoanele care garantau pentru ei nu au mai răspuns la telefon.
Proprietarul pagubit dorește să atragă atenția asupra acestei persoane, pentru ca ceea ce a pățit el să nu pățească și alte persoane din Satu Mare. Acesta își va soluționa litigiul în instanță, pe baza contractului pe care îl are încheiat cu bucătarul de renume.
