Ce e un eveniment fără o pată de culoare și fără o floare? E doar o întâlnire între prieteni fără elementele care facă din el o sărbătoare.
De aceea florile au devenit elemente definitorii ale oricărui eveniment, fie că vorbim de nuntă, botez, majorat sau o petrecere privată, acestea fiind cele care colorează evenimentul dar în același timp prin ele se exprimă cel mai bine și personalitatea celor care sunt centrul de interes al evenimentului.
Dar ca florile și aranjamentele florale să poată spune fără cuvinte ceea ce ar vrea să transmită cei sărbătoriți, e nevoie de cineva cu îndemânare pentru a crea cele mai frumoase buchete sau aranjamente, iar acest lucru îl găsiți în Satu Mare la Ayda`s Flowers.
Florăria vă pune la dispoziție cele mai colorate aranjamente florale pe mese, pentru nuntă, aranjamente la masa mirilor, arcade de flori, buchete de mireasă, aranjamente pentru nași, și orice se poate modela cu ajutorul florilor. Cei de la Ayda`s Flowers iubesc provocările, astfel că orice le veți cere, nimic nu va fi imposibil pentru ei de realizat.
Pentru fiecare eveniment, indiferent despre ce amploare are acesta, cei de la Ayda`s Flowers folosesc mii de flori, asta pentru că pentru ei pe primul loc este mulțumirea clienților și nu profitul făcut de pe urma lor.
„Doar pentru un eveniment din acest weekend am folosit peste 3500 de flori. Poate mai multe decât ar fi trebui, dar atunci când ne apucăm de o comandă pentru un client, prima dată ne dorim să fie totul peste așteptările clienților, și mai apoi să facem profit. Nu stăm să numărăm câte flori să folosim ca să ne încadrăm în bugetul clientului. Pe scurt, nu lucrăm ca să facem averi de spatele clienților, ci să ne facem clienții fericiți”, afirmă administratoarea acestei afaceri.
De altfel, la Ayda`s Flowers puteți apela și pentru buchete de flori și aranjamente în cutii sau alte decoruri, pentru diferite ocazii, fie că vorbim de zile de naștere, de o surpriză pentru cineva drag sau de un buchet oferit fără o ocazie specială persoanei iubite.
Pe cei de la Ayda`s Flowers îi găsiți pe strada Cardinal Iuliu Hossu, numărul 66 și puteți lua legătura telefonic cu ei la numărul 0748887767
