Chiar dacă concediul este despre relaxare și despre a nu face nimic, nu toată lumea este de acord cu acest lucru iar după prima zi de concediu în care nu au avut activitate, caută să facă ceva, să se miște să exploreze, pentru că altfel intervine plictiseala.
Cei de la Hotel Poezia oferă servicii și consultanță pentru toată lumea, atât pentru cei care doresc doar relaxare și odihnă cât și pentru cei care simt nevoia unor activități într-o minivacanță, fie ea și de doar trei zile.
Una din cele trei zile poate fi dedicată total relaxării, iar la Hotel Poezia aveți toate facilitățile pentru așa ceva. Puteți petrece ziua la piscină, să vă răcoriți în aceste zile toride, iar dacă doriți să aveți parte și de o porție de însănătoșire, puteți să faceți câtva ședințe de saună, numai bune pentru a elimina toxinele din organism. Iar după saună nimic nu e mai bun decât o baie în jacuzzi, cu masaj. Iar cei mici, pentru care nu este indicată sauna, se pot bucura de spațiul de joacă dedicat lor. Pe seară, după ce piscina și sauna v-a obosit, vă puteți distra cu o partidă de biliard, aceasta fiind, de asemenea, inclusă în facilitățile hotelului.
Dacă a doua zi aveți poftă de ducă, de ieșire în natura, de la Hotel Poezia puteți face o drumeție de câteva ore în zona Luna Șes, fie că alegeți doar traseul până la baza pârtiei, fie că vă încumetați la o drumeție de trei ore, până în vârful pârtiei, pe cărările păzite de copacii care vă oferă și umbră pe aproape tot traseul. Totul se poate completa cu un picnic în natură, iar după masa, la revenirea la hotel, vă puteți destinde din nou cu o sesiune la saună și jacuzzi.
Pentru a treia zi de activități, puteți opta să aflați mai multe despre tradițiile și obiceiurile locului. Acest lucru se poate realiza fie în muzeul autentic din cadrul Hotelului Poezia, dacă doriți să vă rămână timp și pentru alte activități, sau puteți face un scurt drum cu mașina, de maxim 15 minute, până în localitatea Vama, la casa olarului, pentru a vedea pus în practică unul dintre cele mai vechi meșteșuguri din zonă, realizarea obiectelor din lut.
Cert este, că indiferent ce stil de vacanță vă doriți, fie unul axat doar pe relaxare și odihnă, fie unul mai activ și explorator, odată ajunși la Hotel Poezia, la Luna Șes, aveți toate variantele la dispoziția voastră.
Hotelul Poezia îl găsiți în Negrești Oaș, zona turistică Luna Șes, numărul 253, iar dacă aveți nevoie de mai multe informații despre facilități, condiții, prețuri sau doriți o rezervare, îi puteți contacta la numărul de telefon: 0743 449 286
